Site icon Actualitatea de Teleorman

30 de apartamente în noul bloc de locuințe sociale construit la Roșiori de Vede

Foarte curând zeci de familii din Roșiori de Vede se vor muta în casă nouă. Blocul de locuințe sociale construit cu fonduri europene este gata și cele 30 de apartamente vor fi repartizate beneficiarilor aflați pe lista de prioritati în ordinea descrescătoare a punctajului obținut.

Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu care cuprinde pe lângă construcția acestui bloc de locuințe sociale și o clădire de tip duplex cu funcții sociale amplasată într-un cartier de la periferia orașului, reabilitarea teatrului de vară din parcul Nicolae Bălcescu și modernizarea a 14 străzi din municipiul Roșiori de Vede.

La acestă dată construcția blocului este finalizată, dar mai sunt de realizat branșamentele la energia electrică, apă și canalizare. Autoritățile locale estimează că acestea vor fi finalizate în maximum două luni. Imobilul construit în zona de nord a orașului are un regim de înălțime P+3 și este structurat pe două tronsoane, scara A cu 12 apartamente și scara B cu 18 apartamente.

Din totalul de 30 apartamente,  9 sunt cu o cameră, 14 cu două camere, 3 cu 3 camere și 4 apartamente cu patru camere. Fiecare apartament este dotat cu centrală termică murală electrică.

În ședința consiliului local de săptămâna trecută a fost aprobată lista definitivă cu solicitanții de locuință socială cu chirie și fond locativ de stat din municipiul Roșiori de Vede, clasificați eligibili în ordinea descrescătoare a punctajului întrunit și a vechimii cererii. Lista este destul de lungă, dar numai 30 dintre aceștia vor primi repartiție în noul bloc.

Exit mobile version