Site icon Actualitatea de Teleorman

42 de permise de conducere reținute de polițiști în ultimele 72 de ore

În ultimele 72 de ore, polițiștii teleormăneni au fost în teren în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, protejării patrimoniului și drepturilor și libertăților persoanelor, răspunzând nevoilor cetățenilor.

Astfel, în perioada 19 – 21 februarie, polițiștii au intervenit la aproximativ 250 de evenimente, dintre care nu mai puțin de 230 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112.

În urma activităților preventive desfășurate, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat peste 580 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 200.000 de lei, au reținut 42 de permise de conducere și au retras 14 certificate de înmatriculare pentru diferite abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii rutieri au intervenit în cazul a două accidente de circulație soldate cu rănirea ușoară a două persoane (Lița și Frăsinet) și au constatat 11 infracțiuni privind regimul circulației pe drumurile publice (dintre care: conducere fără permis – 3, conducere sub influența alcoolului – 3), fiind întocmite dosare penale.

Polițiștii teleormăneni atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile județului nu sunt imputabile doar unei categorii.

Exemple:

La data de 21.02.2021, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Poeni au depistat un bărbat de 20 de ani, din comuna Siliștea, care conducea un autoturism pe DJ 503, pe raza comunei Purani, emanând halenă alcoolică. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

În aceleași condiții a fost depistat și un bărbat de 26 de ani, domiciliat în comuna Răsmirești, care conducea un autoturism pe raza municipiului Alexandria, deși ar fi consumat băuturi alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge.

 

 

 

 

 

Exit mobile version