Instituția Prefectului – Județul Teleorman informează că vineri, 15 ianuarie 2021, a început etapa a II-a de vaccinare împotriva COVID-19 în toate cele 5 centre de vaccinare din mediul urban, respectiv: Alexandria (2 fluxuri de vaccinare), Roșiorii de Vede, Turnu Măgurele, Zimnicea și Videle.
Activitatea de vaccinare în celelalte centre prevăzute pentru etapa a II-a va începe gradual, în funcție de numărul de persoane care doresc să se vaccineze și de gradul de aprovizionare cu dozele de vaccin necesare.
Precizăm că arondarea localităților pe centre de vaccinare este o măsură luată pentru eficientizarea procesului de vaccinare, însă, aceasta măsură nu împiedică o persoană să se programeze la oricare dintre centrele organizate la nivelul țării.
Menționăm că desfășurarea etapei a II-a se va derula concomitent cu vaccinarea categoriilor aflate în prima etapă (personal medical și personal din centrele medico-sociale), în toate cele 6 centre de vaccinare, respectiv Spitalul Județean de Urgență Alexandria, Spitalul Municipal „Caritas” Roșiorii De Vede (exclusiv pentru personalul propriu), Spitalul de Pneumoftiziologie Roșiorii De Vede, Spitalul Municipal Turnu Măgurele (exclusiv pentru personalul propriu), Spitalul Orășenesc Zimnicea și Spitalul Orășenesc Videle.
Până în prezent în județul Teleorman s-au vaccinat, în cadrul primei etape, 1556 de persoane.
Toate informațiile despre imunizarea împotriva COVID-19 pot fi găsite pe site-ul: https://vaccinare-covid.gov.ro/