Zeci de kilometri de drum județean pe traseul rutier Roșiori de Vede – Ciolănești- Tătăraști nu au nici măcar o urmă de marcaj rutier, iar indicatoarele se împuținează pe zi ce trece. Cei care călătoresc în mod frecvent pe această rută spun că de cel puțin patru ani nu există marcaje rutiere pe o distanță de aproximativ 40 de km, la care se adaugă gropile și denivelările din astfalt pe porțiuni mari de drum.
În aceeași situație se află și DJ 679E Ciolănești- Siliștea -Gumești pe o distanță de 11 km. De starea drumurilor se ocupă Consiliul Județean Teleorman care plătește zeci de miliarde firmei Tel Drum pentru întreținerea drumurilor județene și pe timp de vară, nu numai iarna să deszăpezească.
În ultimii 5 ani, pe agenda instituției județene se află aceleași drumuri, iar modernizarea acestora este subiectul preferat al conducerii acesteia de câteva mandate. Ani la rând nu s-au găsit fonduri și pentru aceste tronsoane de drum județean, deși pe întreținere se cheltuie o mulțime de bani din bugetul județului, iar prin PNDL s-au finanțat asfaltări de drumuri comunale pe unde nu circulă nimeni.
Recent, CJ Teleorman a inclus aceste tronsoane pe lista drumurilor județene unde vor fi executate lucrări de întreținere, inclusiv îmbrăcăminți asfaltice și marcaje rutiere. Dacă și când vor fi executate aceste lucrări, rămâne de văzut.