Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman reamintește contribuabililor că, începând cu data de 01.03.2022, înrolarea contribuabililor în Spațiul Privat Virtual (SPV) va fi obligatorie.
Categoriile de contribuabili/plătitori care vor fi obligate să transmită organului fiscal central cereri, înscrisuri sau oricare alte documente prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv prin înrolarea în sistemul de comunicare electronică (SPV) dezvoltat de Ministerul Finanțelor/ANAF sunt:
– persoanele juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică;
– persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare.
Menționăm că înrolarea în Spaţiul privat virtual (SPV) oferă atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice toate facilităţile comunicării la distanță a actelor administrative fiscale emise în formă electronică, precum şi a altor informaţii şi înscrisuri în legătură cu situaţia financiară sau fiscală proprie a acestora.
Înregistrarea în serviciul ”Spațiul Privat Virtual” se face accesând pagina principală A.N.A.F (www.anaf.ro) apoi secțiunea ”Servicii Online“ – ”Înregistrare/Înrolare persoane fizice și juridice în SPV”.
Dintre avantajele utilizării serviciului Spațiul Privat Virtual (SPV) amintim:
– disponibilitate 24 ore din 24 ore, 7 zile din 7, acces facil și gratuit;
– posibilitatea de a primi acte administrativ fiscale;
– posibilitatea depunerii declarațiilor fiscale;
– posibilitatea de a solicita/primi diferite documente (adeverință de venit, certificat de atestare fiscală, certificat de cazier fiscal, duplicate declarații depuse, duplicate recipise etc.);
– posibilitatea de a primi informații cu privire la obligațiile fiscale;
– plata obligațiilor fiscale;
– informații cu privire la contribuțiile sociale;
– posibilitatea de programare online a contribuabililor;
– posibilitatea de a transmite solicitări de asistență în domeniul fiscal prin Formularul de contact inclus în SPV;
– acces gratuit la noutăți legislative.
În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a documentelor mai sus amintite și le vor depune în format letric, organul fiscal central nu le va lua în considerare, procedând la notificarea acestora cu privire la obligativitatea comunicării acestora prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.
Baza legală: O.G. nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale publicat în Monitorul Oficial nr. 832/31.08.2021.