În această de dimineață, în jurul orei 05:00, când se pregătea să plece spre serviciu, jandarmul teleormănean Emil, a observat cum din acoperișul casei vecine ieșeau flăcări și fum.
Știind că în casă locuiește un bătrân, veteran de război în vârstă de 91 de ani, a fugit imediat spre locul incendiului. A rupt poarta de la intrare și a reușit să ajungă în curte. Casa era in flăcări.
Neștiind in ce cameră se află vecinul, Emil a început să verifice toate intrările. Între timp a sunat la 112 pentru a cere sprijin. Una dintre vecine, care venise să ajute, l-a îndrumat pe colegul nostru spre locul unde se afla bătrânul.
Când a ajuns la el, ușa și tavanul holului erau în flăcări. Emil a fost nevoit să treacă prin foc pentru a ajunge la veteran. L-a găsit în camera lui dormind. Nu știa ce se întâmplă. Emil a trebuit să îl ia pe brațe, întrucât bătrânul era cu grave probleme de sănătate și nu se putea deplasa.
Pentru a ieși afară, a trebuit să treacă din nou prin foc, ținându-l în brațe pe domnul Gheorghe. După ce au reușit să ajungă la un loc sigur, l-a lăsat în grija unei vecine.
Incendiul cuprinsese întreaga locuință , iar flăcările începuseră sa se extindă la casele vecine. Emil a mers la casele din apropiere pentru a alarma vecinii care se aflau un pericol.
Plutonieriul a rămas la fața locului până la sosirea pompierilor și a ajutat la transportul bătrânului către ambulanță. Veteranul era în siguranță.
„Dacă aș fi întârziat câteva minute, nu l-aș mai fi putut salva pe domnul Gheorghe. Îl știu de când eram copil. El a fost prietenul și fostul camarad de război al bunicului meu.”
Plutonier adjutant șef Emil Rîcă, lucrează în Jandarmeria Română de 17 ani și este încadrat la Inspectoratul de Jandarmi Județean Teleorman.