Site icon Actualitatea de Teleorman

Accident mortal la ieșire din Turnu Măgurele! Un deces și patru persoane transportate la spital

Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc, în această seară, pe DN52, la ieșire din municipiul Turnu Măgurele, in zona Banciu.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari  cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple și trei echipaje medicale din cadrul SAJ Teleorman.

Cercetările preliminare efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Turnu Măgurele, care s-au deplasat la fața locului, indică ipoteza că șoferul unei autoutilitare, bărbat în vârstă de 20 de ani, din comuna Țigănești, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere, vehiculul fiind lovit frontal de un autoturism care se deplasa regulamentar pe sensul opus de mers, condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în municipiul Turnu Măgurele.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoutilitarei și rănirea a trei pasageri din același vehicul, bărbați cu vârste cuprinse între 48 și 56 de ani, domiciliați la Țigănești și Izvoarele, precum și rănirea conducătorului autoturismului.

Cele patru persoane rănite, cu diferite traumatisme la nivelul membrelor inferioare, lombare și toracice, conștiente și cooperante, au fost preluate de echipajele SAJ și SMURD, au primit primul ajutor și au fost transportate la U.P.U. Alexandria.

Pe timpul acestei intervenții, pompierii au extras din caroseria deformată a autoturismului o personă, conștientă și cooperantă, pe care au predat-o echipajelor medicale. Misiunea salvatorilor a continuat cu asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Rezultatul testării cu aparatul etilometru a indicat faptul că bărbatul de 32 de ani, șoferul autoturismului, nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii evenimentului rutier.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și mecanismului producerii accidentului rutier, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

Exit mobile version