Site icon Actualitatea de Teleorman

Biciclist din Năsturelu lovit mortal de un autoturism condus de un șofer băut

La data de 27 aprilie, polițiștii au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că, în comuna Năsturelu, județul Teleorman, a avut loc un eveniment rutier. Deplasată la fața locului echipa operativă din cadrul Poliției orașului Zimnicea a constatat faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Caransebeș, județul Caraș Severin, conducea un autoturism pe DN 5 C, la km 52, în împrejurări care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi acroșat un biciclist, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Năsturelu, județul Teleorman.

În urma evenimentului, a rezultat decesul bărbatului în vârstă de 53 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Exit mobile version