Site icon Actualitatea de Teleorman

Campanie naţională de verificare a modului de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor

Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman, a desfășurat, în luna aprilie 2021, acțiuni de control la angajatorii cu activitate în domeniul construcțiilor, în urma cărora s-au aplicat două amenzi în valoare totală de 11.500 de lei. Inspectorii de muncă din cadrul compartimentului securitate și sănătate în muncă au controlat 15 angajatori, au fost aplicate 46 de avertismente și au fost dispuse 48 de măsuri de remediere a neconformităților constatate.

Cele mai frecvente deficienţe întâlnite în urma controalelor efectuate în luna aprilie 2021 sunt următoarele:

Acțiunile de control desfășurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman, au avut în vedere verificarea respectării prevederilor legale privind prevenirea riscurilor profesionale care pot fi determinate de expunerea lucrătorilor la agentul biologic noul coronavirus (SARS-CoV-2), precum şi cu privire la măsurile de prevenire şi protecție aplicate în cadrul acestor unități.

Exit mobile version