Site icon Actualitatea de Teleorman

Daniel Constantin, președintele PNL, despre agricultura din județul Teleorman

În cele 10 luni petrecute în Teleorman, după preluarea funcției de președinte al filialei PNL, deputatul  Daniel Constantin a acordat o atenție deosebită agriculturii, un sector pe care îl consideră extrem de important pentru acest județ. A indentificat problemele și a căutat soluții pentru revigorarea sistemului agricol al cărui potential nu a fost pus în valoare cum trebuie. Daniel Constantin este convins că multe neajunsuri ar fi eliminate dacă sistemul de irigații este refacut în totalitate, iar productia să nu mai fie grav afectată de secetă, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani.

Daniel Constantin este inițiatorul unei legi a irigațiilor adoptată în urmă cu 9 ani care prevede investiții consistente în acest sector, dar s-au pierdut mulți ani în care nu s-a facut nimic în acest sens sau s-a facut prea puțin comparativ cu suprafețele foarte mari care au nevoie de apă pentru culturile agricole într-un județ pirjolit de arșița prelungită.

Alaturi de colegul său, Cristi Barbu, au avut mai multe întâlniri cu fermierii din județ și au stabilit de comun acord să înceapă demersurile pentru sistarea temporară a sistemului antigrindină, ca o soluție de moment până când sistemul de irigații va deveni funcțional.

Pe agenda politică a echipei PNL ca prioritate este integrarea producției în toate sectoarele agricole , iar la export să nu mai plece  doar materia prima. O mai bună corelare a pregătirii profesionale cu cerintele de pe piața muncii, este necesara și in domeniul agricol care se confruntă cu un deficit major si în ceea ce privește resursa umană calificată. Acestea sunt doar câteva din soluțiile propuse de Daniel Constantin pentru o agricultură modernă și performantă în județul Teleorman.

 Cu o experiență de două decenii în politică și administrație, am lucrat pe programe care să sprijine fermierii și economia locală, domenii esențiale pentru judeţul Teleorman, dar şi pentru întreaga Românie. Ca reprezentant al cetăţenilor şi preşedinte PNL Teleorman, am adus în discuție problemele celor care, ca și noi, simt că au fost lăsați în urmă prea mult timp. Vă îndemn să mergeţi pe mâna echipei PNL pentru Parlamentul României!- Daniel Constantin, deputat PNL.

Material executat la comanda PNL Teleorman 

CMF: 11240002

Exit mobile version