Deși politicienii sunt adesea asociați cu discursuri sterile și acțiuni lente, deputatul PSD Mădălin Borș demonstrează că politica poate fi despre oameni și soluții reale. Parlamentarul își asumă un alt fel de a face politică – o politică a rezultatelor și a dialogului, care trece dincolo de barierele ideologice.
Deși încă este vacanță parlamentară, în calitate de membru al Comisiei pentru Industrii și Servicii și al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Mădălin Borș a avut deja o întâlnire productivă cu ministrul Economiei și Energiei, Sebastian Burduja, pentru a analiza problemele și oportunitățile din domeniu. Deputatul și-a exprimat sprijinul pentru obiectivele Ministerului Energiei asumate pentru 2025, subliniind că este nevoie de o strategie energetică națională regândită, care să pună accent pe eficiență, sustenabilitate și prețuri accesibile pentru cetățeni.
„Energia nu are culoare politică. Indiferent de partid, trebuie să lucrăm împreună pentru a asigura românilor energie accesibilă și pentru a sprijini investițiile private. De aceea, fac un apel către Guvern și colegii mei din Parlament să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat: independența energetică, tranziția către surse curate și sprijinirea cetățenilor prin soluții durabile.” a subliniat Mădălin Borș.
Un punct central al viziunii deputatului Mădălin Borș este transformarea județului Teleorman într-un hub al energiei regenerabile, contribuind astfel nu doar la dezvoltarea economică a regiunii, ci și la tranziția României către un sistem energetic sustenabil.
Parlamentarul teleormănean a prezentat ministrului Sebastian Burduja potențialul județului, subliniind că investițiile în rețelele de distribuție și transport sunt esențiale pentru valorificarea resurselor.
„Teleorman poate deveni un adevărat zăcământ verde al României. Avem proiecte de investiții în energie regenerabilă ce însumează sute de MW, dar congestiile din rețelele de distribuție și transport rămân o problemă majoră. Este imperativ să găsim soluții pentru a evita ca proiectele aprobate să expire din lipsa evacuării energiei produse.” a declarat deputatul Mădălin Borș.
Datele arată că în județul Teleorman s-au făcut deja pași importanți în această direcție:
• În 2022, 12 proiecte de energie regenerabilă, însumând 100 MW, au fost aprobate, dintre care 6 finalizate.
• Între 2023-2024, 20 de proiecte noi, totalizând 300 MW, sunt în diverse stadii de dezvoltare.
„Din păcate, din cauza infrastructurii insuficiente, multe proiecte sunt blocate. Este nevoie urgentă de investiții în rețelele de transport, pentru ca Teleorman să își atingă adevăratul potențial” a explicat deputatul.
Mădălin Borș își propune să demonstreze că politica poate fi făcută altfel – cu responsabilitate, implicare și focus pe rezultate. Într-o perioadă în care cetățenii așteaptă soluții concrete, deputatul PSD din Teleorman dovedește că barierele politice pot fi depășite atunci când prioritatea rămâne binele oamenilor.
„Așa se face politica – pentru oameni. Este timpul să demonstrăm că prin dialog și viziune putem construi un viitor mai bun, nu doar pentru Teleorman, ci pentru întreaga țară,” a concluzionat deputatul Mădălin Borș.