Ieri, pe raza județului Teleorman, pompierii militari au intervenit la stingerea a 2 incendii, unul izbucnit la o rulotă, în localitatea Poroschia, în care erau depozitate mai multe materiale textile. Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unei lumânări aprinse.
Al doilea incendiu a pornit la un depozit de furaje, într-o gospodărie din comuna Măldăeni, din cauza unei țigări nestinse corespunzător, aruncată la întâmplare în apropierea materialelor combustibile.
Ambele incendii au fost stinse de pompierii teleormăneni cu ajutorul autospecialelor de lucru cu apă și spumă, în limitele găsite, fiind salvate bunuri apreciate la suma de 25000 de lei.