Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc, astăzi, pe DJ 504, la intersecția spre Lăceni.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere, un SMURD, iar Serviciul de Ambulanță cu un SAJ.
In urma accidentului au rezultat două victime, soț și soție, de aproximativ 70 de ani, conștiente și cooperante, neîncarcerate, cu diferite traumatisme, care au fost transportate la UPU Alexandria pentru investigații medicale amănunțite.
Misiunea a continuat pentru asigurarea măsurilor P.S.I. iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.