Site icon Actualitatea de Teleorman

Eugen Pîrvulescu a demisionat din funcția de președinte al PNL Teleorman

Am luat decizia astăzi de a-mi înainta demisia din funcția de președinte al Organizației Județene a Partidului Național Liberal. Este un gest pe care îl fac din respect pentru munca pe care toată echipa liberală din județul Teleorman a depus-o până acum pentru teleormăneni, pentru ca în județul nostru să fie implementate cât mai multe proiecte și să fie duse la bun sfârșit obiectivele de investiții demarate.

Nu am pus niciodată interesele personale în prim-plan și, drept dovadă, am hotărât să fac un pas în lateral pentru că am considerat că important este ce a făcut și ce va face de acum încolo PNL Teleorman pentru cetățenii din județ.

Munca de echipă a făcut ca sute de proiecte de dezvoltare să obțină finanțare și să fie deja în lucru și tot munca de echipă va face ca acest drum să continue astfel încât PNL Teleorman să ducă la îndeplinire ceea ce și-a asumat în fața teleormănenilor.

Liberalii din Teleorman au fost tot timpul uniți și așa vom fi și în continuare.

Eugen Pârvulescu, senator PNL Teleorman

Exit mobile version