Zi specială pentru o mulțime de copii care au petrecut câteva ore în mijlocul pompierilor, jandarmilor și polițiștilor din Roșiori de Vede la expoziția de tehnică, echipamente și accesorii din dotarea structurilor locale ale MAI.
Fascinati și curioși să afle cât mai multe despre activitatea celor care se ocupă de siguranța și ordinea publică în municipiul Roșiori de Vede, sute de copii însoțiti de părinți și bunici au asistat la demonstrații și au primit explicații de la profesioniști despre echipamentele pe care le au în dotare și activitățile pe care jandarmii, polițiștii și pompierii le desfășoară. Unii dintre micuți s-au decis deja ce meserie vor alege.