Susținem atragerea de fonduri europene!
10 milioane de euro ajung în Teleorman pentru dotarea completă a Spitalului “Caritas” din Roșiorii de Vede
În campania electorală am promis teleormănenilor investiții mari în județ, în toate domeniile, întrucât Partidul Național Liberal susține atragerea investițiilor finanțate prin proiecte europene.
Un proiect important, mai ales în contextul pandemiei, a fost aprobat pe 10 decembrie 2020 și este în plină desfășurare. Spitalul “Caritas” din Roșiorii de Vede, acum spital suport-covid, va fi dotat cu aparatură modernă, iar tot mobilierul va fi schimbat.
Proiectul a fost demarat de managerul Valentina Robu, medicul care a preluat conducerea acestei unități sanitare în aprilie 2020, în plină pandemie.
În spitalul „Caritas” existau multe lipsuri, cele mai importante ținând de slaba dotare cu aparatura necesară în lupta împotriva SARS-CoV-2.
O luptă contra cronometru, care a început cu multe necunoscute, având în vedere lipsurile din sistemul sanitar. Treptat, însă, profesionalismul managerului Valentina Robu, cât și implicarea guvernului liberal au dus la echilibrul esențial de care avea nevoie județul Teleorman în lupta cu pandemia, astfel încât, după multe demersuri și muncă susținută, la mai puțin de un an de la apariția primului caz de infectare cu SARS-CoV-2 în România, spitalul „Caritas” a obținut finanțarea europeană necesară dotărilor.
Astfel, unitatea spitalicească va avea o linie proprie PCR, ceea ce înseamnă că timpul de răspuns pentru testele efectuate se va diminua considerabil. De asemenea, spitalul va avea propriul computer tomograf, iar tot mobilierul va fi schimbat.
Totodată, vor fi achiziționate 11 ventilatoare, atât de necesare pacienților cu probleme de sănătate grave. Aceste dotări la care am făcut referire reprezintă o mică parte din aparatura medicală care va fi achizitionată, în cadrul acestui amplu proiect.
Teleormănenii trebuie să știe că investițiile în județul nostru vor continua în toate domeniile, iar parlamentarii liberali vor susține orice demers, și cu precădere proiectele eligibile pe fonduri europene.
#DezvoltămTeleormanul
#SusținemProfesioniștii
Senator PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu