Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Turnu Măgurele au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări în cazul unui accident rutier produs, în această seară, în zona centrală din localitate.
Din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite concret în urma cercetărilor, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Turnu Măgurele, ar fi lovit doi pietoni, femei în vârstă de 56 de ani, din localitate, care ar fi încercat să traverseze strada Oituz.
Victimele au necesitat îngrijiri medicale, sens în care au fost transportate la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele indicând că nu se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe la momentul producerii evenimentului rutier.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.