Site icon Actualitatea de Teleorman

Incendiu puternic la Crângu!Un bărbat a decedat, o femeie a suferit arsuri grave

În jurul orei 18.00, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Crângu, cu posibile persoane surprinse în interior.

Ajunși la locul evenimentului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, salvatorii turneni au găsit două victime, o femeie de circa 75 de ani, cu arsuri pe aproape 90% din suprafața corpului și un bărbat, de aproximativ 80 de ani, în stop cardiorespirator, cu arsuri la nivelul corpului.

Femeia a fost preluată de echipajul SMURD împreună cu personalul medical al SAJ Teleorman sosit în sprijin și transportată la UPU Alexandria pentru îngrijiri de specialitate.

În cazul bărbatului  s-au început manevrele de resuscitare de către paramedicii SMURD, însă după efectuarea protocolului, echipajul medical al SAJ Teleorman a declarat decesul acestuia.

Incendiul, ce se manifesta generalizat, în interiorul a 3 camere de locuit și la acoperișul casei pe cca. 100 mp, a fost localizat și lichidat de pompierii turneni în limitele găsite.

Din interiorul locuinței au fost evacuate 2 butelii ce prezentau pericol de explozie.

Cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum deteriorat care a permis scânteilor să ajungă pe materialele combustibile din podul locuinței.

În vederea protejării vieții și bunurilor materiale, recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de prevenire a incendiilor specifice sezonului rece, și anume:

– evitați supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur;

– depozitați jarul și cenușa numai în gropi special amenajate;

– amplasați lemnele și hainele la o distanță de minim 1 m față de sobele metalice, respectiv 50 cm față de cele din teracotă;

– supravegheați permanent focul;

– nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile;

– izolați coșurile de fum față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a acestuia cu 25 cm. În spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

– evitați introducerea, în coșuri și burlane, a elementelor combustibile ale acoperișului sau planșeului;

– verificați și curățați periodic coșurile de evacuare a fumului de funingine.

Exit mobile version