Site icon Actualitatea de Teleorman

Investiții pentru producția de energie electrică de peste 1,3 milioane de lei în comuna Bogdana

Printre localitățile care beneficiază de finanțare  pentru dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile se află și comuna Bogdana. Proiectul este finanțat din Fondul de modernizare și are o valoare totala de 1.319.056 lei din care beneficiarul trebuie să suporte cheltuielile neeligibile în valoare de 321.633 lei.

Pentru realizarea acestei investiții a fost semnat contractul de finantare și intră deja în procedură de licitație pentru execuția lucrărilor, iar termenul final pentru punerea în funcțiune a noilor capacități de producție nu trebuie  să depășească data de 31 decembrie 2026,

Conform datelor din proiect, a cărui implementare a început la data de 28 februarie 2025, producția medie de energie a fost estimata la 214 MWh/an și este destinată consumului propriu pe raza comunei Bogdana. Investitța vizează și o reducere semnificativă a gazelor cu efect de sera.

Punerea în funcțiune a noii centrale fotovoltaice va avea un impact major asupra bugetului local al localității prin reducerea cheltuielilor cu iluminatul public și a consumul de energie electrica în instituții.

 

Exit mobile version