În perioada 12-16 februarie 2024, un grup de cinci elevi și două cadre didactice de la Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” din Roșiorii de Vede au participat la o mobilitate Erasmus+, în cadrul programului de Acreditare, domeniul educație școlară, nr. de referință 2023-1-RO01-KA121-SCH-000116510 (obținută pentru anii 2022-2027), găzduită de Școala Newark din Malta. Elevii unității noastre au avut oportunitatea de a se familiariza cu un nou mediu educațional, de a face schimb de experiențe culturale și de a se implica în proiecte de colaborare axate pe TIC și tehnologie în educație. Agenda mobilității a inclus și activități extrașcolare.
În aceeași perioadă, cadre didacticele de la Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” au participat la un alt tip de acțiune (finanțat tot prin acreditarea Erasmus+), și anume un Job Shadowing. Prin intermediul acestuia, cadrelor didactice participante li s-a oferit ocazia să observe și să învețe din practicile didactice ale școlii gazdă, obținând perspective și strategii valoroase pentru integrarea eficientă a tehnologiei în programa de învățare. Prin unirea forțelor cu o instituție asemănătoarea, a rezultat un parteneriat reciproc avantajos care să favorizeze creșterea, înțelegerea interculturală și excelența în educație.
Principalele obiective ale acestei mobilități au vizat: dezvoltarea aptitudinilor și competențelor digitale relevante pentru transformarea digitală, formarea abilităților de educație ecologică, creșterea gradului de incluziune la nivelul grupului țintă de elevi, al clasei, respectiv al școlii.
Încă din prima zi a mobilității, elevii școlii gazdă le-au prezentat elevilor români instituția în care învață, pentru ca mai apoi să-i implice în activități de cunoaștere reciprocă. De asemenea, elevii din grupurile țintă ale celor două școli au realizat prezentări despre sistemele de învățământ din care provin, pe care le-au supus vizionării și dezbaterilor din cadrul activităților comune.
Participanții la mobilitate au beneficiat și de vizite culturale în trei dintre cele cinci zile ale întâlnirii, în localitățile: Valletta, Rabat, Mdina și Gozo, ceea ce le-a oferit ocazia de a afla lucruri importante despre istoria țării gazdă, Malta. Ghidați de profesorii și elevii de la școala parteneră, reprezentanții Școlii Gimnaziale „Zaharia Stancu” au vizitat cele mai vechi și frumoase clădiri din centrul orașului și au învățat despre tradiții și trecutul istoric. Echipa școlii Zaharia Stancu a avut deosebita onoare să-l întâlnească pe președintelui țării, domnul George Vella, care se afla în vizită la școala gazdă.
În era digitală, tehnologia joacă un rol din ce în ce mai important în educație, oferind instrumente inovatoare pentru profesori și elevi. Elevii din cele două școli partenere au explorat platforma Wordwall, o resursă educațională online, ce facilitează crearea de activități interactive și captivante pentru procesul de învățare. O altă resursă digitală este Island saver, un joc educațional care oferă informații despre educația financiară și protecția mediului, îmbinând rezolvarea de probleme și gândirea strategică. Elevii au învățat să creeze postere cu teme ecologice, folosind Canva și Word Art Creator.
Toate aceste activități au contribuit la formarea unor abilități precum: aptitudini și competențe digitale de bază de la o vârstă fragedă; alfabetizare digitală, inclusiv pentru combaterea dezinformării; formare în informatică; o bună cunoaștere și înțelegere a tehnologiilor care necesită o utilizare intensivă a datelor, cum ar fi inteligența artificială (IA); competențe digitale avansate care să sporească numărul de specialiști în domeniul digital.
Activitățile pregătite de colegii din școala gazdă au fost de un înalt profesionalism, atractive pentru elevi, interactive și au oferit premisele unui schimb de experiență bogat, util, unic. La rândul ei, Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” este pregătită să găzduiască elevi și profesori din alte școli partenere, contribuind astfel la dezvoltarea dimensiunii europene a propriei instituții de învățământ, precum și la promovarea programului Erasmus+.