Aproape 300 de dascăli din județul Teleorman au susținut în acest an proba scrisă la examenul de titularizare, dar numai 66 dintre candidati au reușit să ia note peste 7. Limba engleză, psihopedagogia, educația fizică și câteva discipline tehnice le-au dat bătai de cap multor profesori, iar notele sunt extrem de mici.
La nivelul județului Teleorman, cea mai mica notă obținuta la disciplina de concurs pentru titularizare este 1,20, iar cea mai mare 9,50. Au fost note de 1,95 la engleză, 1,85 la mecanică și 2,90 la educație fizică și sport. Sunt zeci de candidați care abia au luat un 3 sau un 4 la limba română, matematică, geografie sau religie.
Profesorii nemultumiți de notele obținute la proba scrisă au avut la dispoziție doua zile pentru a depune contestații, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 31 iulie. Doar candidații care au obtinut minim nota 7 atât la proba scrisă cât și la cea practică pot ocupa un post de titular cu angajare pe perioadă nederminată. Pentru un post de suplinitor, candidatii au nevoie de un 5 la cele două probe. Repartizarea candidaților pe locurile vacante, în ordinea mediilor obținute, va avea loc in perioada 1- 6 august.