O tânară din Roșiori de Vede a dispărut în urmă cu două zile

Poliția solicită sprijinul cetățenilor în acest caz

Polițiștii Inspectoratului de Poliție al Judeţului Teleorman efectuează căutări în vederea depistării unei tinere în vârstă de 25 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din municipiului Roșiori de Vede şi până în prezent nu a mai revenit.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede  au fost sesizați despre faptul că numita BARDAC IONELA FLORINA nu a mai fost văzută din data de 13 iulie, ora 16.00. Ultima dată când a fost văzută, purta un maiou alb, pantaloni trei sferturi albaștri cu floricele albe şi papuci.Prezintă o cicatrice la nivelul gleznei piciorului stâng.

Semnalmente: Persoană de sex feminin, înălțime 1,60 m, greutate aproximativ 85 de kg, păr șaten deschis‚ tuns scurt, cu breton, ochii albaștri, ten deschis.

Persoanele care pot furniza informaţii despre aceasta sunt rugate să contacteze Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman la tel. 0247/407.164, 0247407166,

0247407006  – Biroul Urmăriţi, să informeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la telefonul de urgenţă – 112.

Exit mobile version