Site icon Actualitatea de Teleorman

Operatorii de transport persoane nu respectă legea

Deși transportul pentru elevi este gratuit, operatorii de transport persoane refuză să le elibereze abonamente, încălcând în mod flagrant legea. Cu gândul la caștigul imediat, o parte dintre operatorii privați de transport persoane le refuza copiilor dreptul de a merge la școală, deși costurile sunt suportate de Consiliul județean și Inspectoratul Școlar, în cote egale.

Pentru a nu exista întârzieri la decontarea transportului elevilor, în ultima ședință de consiliu județean s-au  alocat sumele necesare care să acopere costurile acestui serviciu până la finalul anului. Situația în care se află o parte dintre elevii teleormăneni nu este necunoscută instituțiilor statului, potrivit declarațiilor președintelui CJ Teleorman, Dănuț Cristescu, care spune că a sesitat politia în acest caz.

Nici navetiștii nu sunt tratati mai bine de firmele pentru transport persoane. Oamenii se plâng că abonamentele de călătorie oferite de transportatori nu includ nici o facilitate și sunt doar o plată integrală a călătoriilor incluse.

Exit mobile version