Proiectul de înfrăţire al câtorva parohii ortodoxe române din Statele Unite ale Americii cu câteva parohii din România, a fost ideeea şi propunerea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nicolae Condrea din America, care şi- a dorit un schimb de experienţă între cele două tipuri de misionarism, între misiunea din ţară şi cea din diaspora. Această propunere a ajuns în Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și prin înalta binecuvăntare a Preasfinţitului Părinte Galaction al Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului, Parohia Bratcov a fost nominalizată să facă parte din acest proiect.
Cine sunt partenerii de aici si de dincolo de ocean?
Parohia Bratcov din Protoieria Roşiorii de Vede, Comuna Stejaru, Teleorman, este o parohie micuţă, de numai 140 de credincioşi, însă se simt mari având susţinerea autorităţii locale prin persoana primarului Alexandru Moise şi al Şcolii Gimnaziale Stejaru, prin intermediul directoarei, Valentina Foamete.
Omologii lor sunt Parohia Ortodoxă Română Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din New York, parohie formată din familiile de români din zona acestei metropole şi nu numai. Ei au, pe lângă biserică, o şcoală de duminică unde copiii învaţă istoria, geografia, limba şi credinţa neamului nostru.
Ce fac în cadrul acestui proiect?
Deocamdată se cunosc reciproc, iar dacă, preoţii, s-au cunoscut on-line, acum sunt la stadiul de a se cunoaşte puţin şi din activităţi. Astfel că, atât cât le-au permis condiţiile pandemice, au făcut câteva activităţi cu copiii şcolilor lor, acum în prag de sfârşit de an şcolar şi au reuşit să își cunoască familia lărgită a comunităţii prin schimbul de imagini, impresii şi mesaje.
- Parohia Ortodoxă Română Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din New York – Pr. Marius Dumitrescu
- Parohia Bratcov – Pr. Paul – Marius Ciocan
Va urma ! …