În acest moment, circulaţia feroviară pe distanța Rădoiești – Olteni este oprită temporar pe firul II (firul I fiind închis pentru lucrări la linie).
Decizia a fost luată după ce mecanicul trenului 9310 001 a observat o persoană decedată în gabaritul liniei, în zona HC Vârtoape, și a oprit în fața acesteia.
” Precizăm faptul că organele de anchetă vor desfășura operațiunile necesare legale în zonă, timp în care circulația trenurilor va rămâne închisă.
Conform estimărilor, vor fi afectate trenurile IR 11501 (Astra Trans Carpatic), R 9307 și IR 1836 (SNTFC CFR Călători SA).
Circulația feroviară va fi reluată după ce organele de anchetă vor finaliza operațiunile necesare legale și își vor da acordul”, transmite CFR SA.