În ultimele 24 de ore, polițiștii teleormăneni au fost în teren în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, protejării patrimoniului și drepturilor și libertăților persoanelor, răspunzând nevoilor cetățenilor.
Astfel, la data de 25 martie , polițiștii au intervenit la peste 90 de evenimente, dintre care nu mai puțin de 70 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112.
Totodată, în urma activităților preventive desfășurate, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale în valoare aproximativ 40.000 de lei, au reținut patru permise de conducere și au retras cinci certificate de înmatriculare pentru diverse abateri de la normele privind circulație pe drumurile publice.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului au fost înregistrate două accidente rutiere ușoare, la Scrioaștea și Roșiori de Vede, în cauze fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Polițiștii rutieri din Zimnicea au constatat o infracțiune privind circulația pe drumurile publice, conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii teleormăneni atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile județului nu sunt imputabile doar unei categorii.