Site icon Actualitatea de Teleorman

Prohodul Maicii Domnului, duminica aceasta la Mănăstirea Cosoteni

Prohodul Maicii Domnului, duminica aceasta la Mănăstirea Coșoteni

Ultima mare sărbătoare a anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în biserici şi la mănăstiri mulţime de credincioşi şi pelerini care doresc să aducă cinstirea cuvenită Maicii Domnului, care se mută din viaţă la Viaţă, cântându‑i, după o rânduială veche, Prohodul – slujba punerii în mormânt.

În valea liniștii a Coșotenilor, slujba Privegherii, în cadrul căreia va fi cântat şi Prohodul Maicii Domnului, va începe duminică seara, 14 august 2022, la ora 18.00 și va fi oficiată de un sobor de preoți la Altarul de vară al Mănăstirii. Invităm alături de noi pe toți cei care au evlavie la Maica Domnului și o cinstesc ca pe o ocrotitoare și mijlocitoare înaintea Mântuitorului Hristos. Îndemnăm pe toți cei care vor participa la această slujbă a punerii în mormânt a Maicii noastre a tuturor, să aducă o floare pe care să o așeze pe Sfântul Epitaf dar și o candela pentru a o aprinde și a o purta în mâini atunci când vom ocoli biserica.” – protos. Ciprian Florea, Starețul Mănăstirii Coșoteni

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cea mai importantă dintre zilele pe care i le închinăm. În anumite locuri din ţară, această sărbătoare se numeşte «Paştile din vară» şi adună la fel de mulţi credincioşi ca în ziua Învierii.

„Ceea ce s‑a întâmplat la Ierusalim în acele zile când Maica Domnului a fost ridicată cu trupul la cer, a mişcat întreaga populaţie, chiar şi pe cei care nu ştiau de Maica Domnului, chiar şi pe potrivnicii învăţăturii Mântuitorului. Maica Vieţii merge către viaţa veşnică, deoarece cea care a purtat Viaţa nu putea fi lăsată stricăciunii, fiindu‑ne rugătoare fierbinte către Dreptul Judecător, după cum ne arată şi icoana «Deisis». Această sărbătoare este întâmpinată cu multă evlavie, printr‑un post de două săptămâni, mai aspru decât al Naşterii Domnului sau al Sfinţilor Apostoli. În timpul acestuia, Biserica întreagă o cinsteşte cu cântări, prin rostirea Paracliselor, prin multe Acatiste, rugăciuni şi cântări. Ea este rugătoare fierbinte pentru întregul neam omenesc, este scară ce ne urcă de pe pământ la cer, pod care ne trece din lumea păcatului către apropierea cu Dumnezeu, este bucurie, dar şi nădejde. De aceea, cele mai frumoase rugăciuni şi cele mai ales cântări îi sunt adresate Maicii Domnului” – a mai adăugat Starețul Așezământului monahal din Coșoteni

La finalul Utreniei, epitaful Adormirii Maicii Domnului va fi purtat în procesiune împrejurul vechii bisericii a Mănăstirii Coșoteni, în cadrul căreia se vor face 4 opriri în care se vor rosti cereri pentru revărsarea darului lui Dumnezeu asupra poporului binecredincios.

Prohodul Maicii Domnului este o alcătuire similară Prohodului Domnului, având trei stări şi aceeaşi linie melodică.

Exit mobile version