Site icon Actualitatea de Teleorman

Razie a polițiștilor la Buzescu! Control în trafic, percheziții domiciliare, control agenți economici, 54 de persoane legitimate

Polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, au acționat în ziua de 3 octombrie, pe raza comunei Buzescu, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură economico-financiară, respectarea armelor și munițiilor, respectarea regimului de colectare a materialelor feroase și neferoase, precum și a deșeurilor, menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea regimului circulației pe drumurile publice și executarea unor mandate de arestare preventivă emise de instanțele de judecată.

În acest context, polițiștii au legitimat 54 de persoane și au verificat 50 de autovehicule.

Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, dintre care trei sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, două sancțiuni conform O.U.G. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, o sancțiune conform O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului și o sancțiune conform Legii nr. 212/2015 privind statutul funcționarului public parlamentar.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale a fost de peste 150.000 lei.

Totodată, au fost efectuate verificări la două centre de colectare a materialelor feroase, împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu, fiind dispusă măsura suspendării activității agentului economic până la autorizarea uneia din activitățile desfășurate.

În aceleași condiții, a fost documentată activitatea a 12 societăți comerciale, fără a fi constate aspecte de natură penală.

Au fost efectuate verificări la două persoane deținătoare de arme, privind regimul de păstrare, nefiind constatate aspecte de natură contravențională sau penală.

În continuare, s-au verificat 3 adrese de domiciliu privind o persoană dată în urmărire generală, aceasta nefiind identificată.

Împreună cu reprezentanții Distribuiție Energie Oltenia, polițiștii au efectuate verificări pe linia furtului de energie electrică, fără a fi constatate fapte de această natură.

Polițiștii au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman.

Exit mobile version