Lucrările de reabilitare termică a spitalului Caritas Roșiori de Vede sunt finalizate în proporție de 70%, iar schimbarea aspectului exterior al clădirii este evidentă. Investiția, în valoare totală de 13.351.446 lei este finanțată în procent de 85% din Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% reprezintă cofinanțarea de la Ministerul Dezvoltării, iar 2% sunt asigurați din bugetul local al municipiului.
Execuția lucrărilor a început la exteriorul clădirii, în aprilie 2021, cu doi ani întârziere față de data din proiect, din cauza transformării spitalului în unitate suport COVID încă de la începutul pandemiei.
Scopul principal al proiectului îl reprezintă creșterea eficienței energetice a acestuia prin utilizarea surselor regenerabile de energie, precum și a reducerii costurilor de întreținere, iar aceasta presupune nu numai anveloparea clădirii, dar și reabilitarea rețelelor electrice și termice,
Stadiul lucrărilor în acest moment este destul de avansat, adică mai sunt de executat lucrări la sistemul de ventilație și centrala termică, fiind foarte posibil ca investiția să fie finalizată la termen, adica data de 30.06.2022 care este prevăzută în contract.
Acum, la Spitalul Caritas Roșiori de Vede sunt internați 22 de pacienți COVID și 70 de pacienți în secțiile non COVID care au fost deschise în luna decembrie.
Fostul manager Alexios ,acum pușcăriaș , a reușit să facă acoperișul din tablă cu 14 miliarde din care jumătate a fost costul real și jumătate s au împărțit între grangurii aflați la putere .