Adăpostul de câini fară stapân din Roșiori de Vede este permanent suprapopulat, cu toate eforturile organizațiilor germane și engleze care susțin cheltuielile cu întreținerea câinilor și implicarea de la nivel local din partea societății care administrează adapostul și al voluntarilor. Acum, în adăpost sunt peste 300 de câini, desi capacitatea acestuia este de 280.
Pentru a încuraja adopțiile, la nivel local a fost inițiată o campanie numită „Adoptă fericire!”, iar sâmbătă dimineață au fost expuși în centrul municipiului Roșiori de Vede mai mulți pui, dar și câini adulți pregătiți cu carnete de sănătate, vaccinați, microcipați și sterilizați pentru a fi primiți în familie de către roșiorenii dispuși să-și asume îngrijirea unui câine și să primească în schimb dragostea și devotamentul acestuia.
În cele câteva ore, cât a durat evenimentul din centrul orașului organizat de societățile germane Fellnasen – Nothlife, Spartacus Tierschutz , Hunde in not Pfarrkirchen, societatea engleză New Moon Romanian Dog Rescue, SC Sanvest Impex si SC URBIS Servconstruct, care adimistrează adăpostul de câini din Roșiori de Vede, au fost adoptați 7 pui și doi câini adulți, Venus și Helga.
Sunt o mulțime de câini în adăpost care așteaptă să fie luați acasă de cineva dispus să „adopte fericire”.