Samuel Calotă si Gabriel Crîngeneanu sunt candidații din Teleorman care deschis lista Pro România la Camera Deputaților si Senat cu ” PRO misiunea iesirii din criza” asumandu-si rolul de combatanti in acest „razboi electoral” cu termen final 6 decembrie 2020.
În momentul în care rostim“combatanți”, inevitabil, asociem termenul cu ideea de “război”!
Ne imaginăm curățând armele, încărcând cartușiera, îmbrăcând echipamentul, punându-ne vesta antiglonț, săpând tranșee, organizând un plan ofensiv, dar și unul defensiv. Apoi așteptăm declanșarea ostilităților.
Lucrurile se petrec în mod similar, în această perioadă, în ceea ce-i privește pe „combatanții” electorali. Pe de o parte, fiecare se gândește la punctele „slabe”( sperând în incapacitatea adversarilor de a le identifica) și la punctele „tari”(care să-i asigure victoria).
Pe de altă parte, fiecare își dorește să descopere „minusurile” adversarilor, pentru a-i putea pune în dificultate. Toate acestea se întâmplă sub presiunea timpului care „nu mai are răbdare”(M.Preda).
Este adevărat că mii de”combatanți” își doresc să ajungă parlamentari, dar numai câteva sute vor reuși să iasă câștigători. Cum ar fi dacă eu și Gabriel Crîngeneanu vom reuși să ne atingem obiectivul comun: obținerea mandatelor de parlamentari, Teleormanul având astfel o voce cu adevărat puternică în Parlament?
Contăm pe voi, în demersul nostru, pentru că dorim să trăiți în PROsperitate, PROgres, PROfit pentru companiile românești, PROtecție socială pentru cei fără venituri.
Și este doar începutul… ” scrie candidatul Pro România, Samuel Calotă pe pagina sa de facebook.
După fuziunea prin absorbție dintre ALDE și Pro România, Samuel Calotă, fostul președinte al ALDE Teleorman a fost desemnat candidat pentru Camera Deputaților, pe prima pozitie din lista Pro România, Filiala Teleorman.