În ultima săptămână, jandarmii teleormăneni au executat 74 de misiuni pentru menținerea ordinii publice în zonele urbane și 30 de misiuni în mediul rural, atât în mod independent cât și în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
În același timp, jandarmii teleormăneni au executat și 11 misiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice, după cum urmează:
– asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică cu ocazia desfășurării a două manifestări sportive;
– 7 misiuni de protecție a Biroului Electoral Județean și
– 2 misiuni pentru asigurarea protecției buletinelor de vot pe timpul transportului.
În perioada de referință, jandarmii teleormăneni au pus în aplicare 4 mandate de aducere, efectuate la solicitarea instanțelor și parchetelor și au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4 900 lei.