80 DE MISIUNI ALE POMPIERILOR MILITARI, ÎN ULTIMELE 72 DE ORE
În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 80 de evenimente.
Din totalul intervențiilor, 62 au fost ale paramedicilor SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, un accident rutier, șapte incendii, o misiune pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, o misiune pentru deblocarea unei uși de acces în locuință în vederea facilitării intervenției echipajelor medicale și opt misiuni de recunoaștere și informare preventivă, desfășurate în zonele comerciale cu aglomerări de persoane.
ȘASE INCENDII DE LOCUINȚE, O SINGURĂ CAUZĂ – COȘUL DE FUM!
În data de 26.01.2024, în jurul orei 15.30, pompierii militari teleormăneni au fost alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, de izbucnirea unui incendiu la o casă din municipiul Alexandria. Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă. Colegii noștri au reușit să stingă focul în limitele găsite, salvând bunuri materiale estimate la peste 250.000 de lei. Au fost deteriorate soba și tavanul unei camere pe o suprafață de aproximativ 2 mp, pagubele fiind evaluate la suma de circa 500 de lei. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că evenimentul s-a produs de la un coș de fum deteriorat.
Sâmbătă, 27 ianuarie, la ora 07.42, pompierii militari teleormăneni au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Ciuperceni. Aproape o oră a durat intervenția salvatorilor pentru localizarea și lichidarea focului, care a distrus grinzile și șipca din lemn din componența tavanului, pe o suprafață de circa 6 mp, precum și instalația electrică. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 1.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 50.000 de lei. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs din cauza unui coș de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile.
La Olteni, sâmbătă, în jurul orei 20.40, salvatorii alexăndrineni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Au ars acoperișul casei pe o suprafață de circa 60 mp, dormitorul, baia, bucătăria, o magazie cu lemne și cărbuni și gardul despărțitor pe circa 10 ml. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că evenimentul s-a produs de la un coș de fum deteriorat.
În data de 28.01.2024, la ora 02.40, pompierii militari teleormăneni au acționat, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Săceni. Au ars o grindă din lemn, izolația din vată minerală pe o suprafață de circa 4 mp și au fost distruse, din cauza incendiului, coșul de fum și tavanul din rigips pe o suprafață de aproximativ 6 mp. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că eveimentul s-a produs din cauza unui coș de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile.
Duminică, 28 ianuarie, la ora 20.40, pompierii militari alexăndrineni au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Țigănești. Ajunși la locul evenimentului, militarii au constatat faptul că flăcările se manifestau la acoperiș, cu posibilitatea extinderii la întreaga construcție. Au fost distruse cinci grinzi din lemn și tavanul pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost coșul de fum deteriorat care a permis jarului/scânteilor să ajungă pe materialele combustibile din apropiere.
La Turnu Măgurele, duminică, în jurul orei 21.45, colegii noștri au salvat locuința învecinată care era lipită de casa unde s-a manifestat incendiul. Ajunși rapid la fața locului cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, salavtorii au localizat și lichidat flăcările care se manifestau la acoperișul imobilului, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, dupa aproape două ore de intervenție. Valoarea bunurilor salvate, reprezentând locuința aflată în imediata apropiere și mai multe materiale din interiorul casei, la suma de 20.000 de lei, iar cea a pagubelor la circa 20.000 de lei. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că eveimentul s-a produs din cauza unui coș de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile.
Pentru evitarea unor evenimente asemănătoare celor menționate mai sus, pompierii militari teleormăneni vă recomandă:
– evitați supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur;
– depozitați jarul și cenușa numai în gropi special amenajate;
– amplasați lemnele și hainele la o distanță de minim un metru față de sobele metalice, respectiv 50 cm față de cele din teracotă;
– supravegheați permanent focul;
– nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile;
– izolați coșurile de fum față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a acestuia cu 25 cm; în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
– evitați introducerea, în coșuri și burlane, a elementelor combustibile ale acoperișului sau planșeului;
– curățați coșurile de evacuare a fumului de funingine;
Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Mai multe date cu privire la evenimentele gestionate de unitatea noastră regăsiți pe site-ul www.isuteleorman.ro, la rubrica Știri și informații/Buletine și comunicate de presă, sau accesând linkul https://www.isuteleorman.ro/index.php/stiri-si-informatii/buletine-informative-si-comunicate-de-presa.