Site icon Actualitatea de Teleorman

Scurtcircuit electric la o magazie din Blejești! Pompierii au reușit să protejeze cele două case din imediata apropiere

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle au reușit, azi-noapte, să salveze două case de locuit din localitatea Blejești, care se  aflau la doar câțiva metri distanță de focarul unui incendiu care se manifesta la o anexă gospodărească (magazie).

Intervenția pompierilor, care a durat aproximativ o oră, s-a realizat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și o ambulanță SMURD.

Cu toate că focul a distrus construcția anexei pe circa 90% din suprafață, iar în interior se aflau mai multe electrocasnice și unelte de uz gospodăresc, pompierii au reușit să protejeze cele două case de locuit, dintre care una tip vilă.

Valoarea bunurilor salvate a fost apreciată la peste 300000 de lei, iar cea a bunurilor distruse la circa 30000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că focul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei.

Exit mobile version