Site icon Actualitatea de Teleorman

Se împlinesc 130 de ani de la înființarea Jandarmeriei rurale!

1 septembrie 1893 – o referință deosebită pentru istoria Jandarmeriei, ce reprezintă momentul când „a fost instituit un corp de pază şi ordine cu structură militarizată în toate localitățile rurale din țară, și anume – Jandarmeria Rurală, guvernul conser­vator condus de Lascăr Catargiu, având meritul de a elabora şi prezenta Parlamentului, în ianuarie-februarie 1893, Legea asupra Gendarmeriei rurale, promulgată prin Decretul Regal nr. 2919 din 30.08.1893.

Se introduce astfel principiul de ordine în aplicarea legii, constând în aceea că, prin calitatea de militari, jandarmii reprezentau însăşi autoritatea statului român.

Inspectoratul de Jandarmi Județean „General de brigadă Ion BUNOAICA” Teleorman aniversează 130 de ani de la înființarea Jandarmeriei rurale și în același timp printr-o coincidență fatidică comemorează 28 de ani de la tragicul accident aviatic în care și-a pierdut viața Generalul de brigadă Ion Bunoaica al cărui nume îl purtăm cu mândrie ca și referință.

În memoria zilei de 1 septembrie și a ceea ce reprezintă această dată, jandarmii teleormăneni se vor implica într-o serie de activități după cum urmează:

– 30 august – începând cu ora 09:00 la Centrul de Transfuzie Sanguină Alexandria – Campanie donare sânge “Fii și tu eroul lor“;

– 31 august – începând cu ora 10:00 la Parohia Vârtoape de Sus – lansarea Campaniei proprii “Viitorul se construiește în prezent – Trimite un copil la școală“ – cu sprijinul Asociației Umanitare Tadeu și Biserica Dumitru-Postă “Paraclis Universitar” din București – vor fi dăruite 30 de ghiozdane echipate de școală copiilor din Parohia Vârtoape de Sus.

– 01 septembrie – Ceremonial militar-religios ce va avea loc în comuna Slobozia Mândra, începând cu ora 10:00 la monumentul fostului comandant al Jandarmeriei Române în perioada 1 mai 1990 -1 septembrie 1995, General de brigadă Ion BUNOAICA.

Apreciem faptul că „arma jandarmi” are o bogată tradiţie militară şi reprezintă un tezaur de înţelepciune şi voinţă, fiecare jandarm având obligaţia să se implice în mod sincer în acţiunea de recuperare a tradiției, element fundamental în dăinuirea Jandarmeriei Române.

Exit mobile version