Site icon Actualitatea de Teleorman

Se intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Având în vedere evoluția la nivel național a situației generate de pandemia de Covid 19, în vederea reducerii riscurilor de apariție a noi cazuri de îmbolnăvire cu virusul  SARS – COV 2,  poliţiştii teleormăneni  împreună cu jandarmi, pompieri, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Agenției Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman  intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului coronavirus, la activităţile de verificare participând peste 113 forţe de ordine.

Astfel, au fost verificate 101 de societăți comerciale şi 129 de mijloace de transport, dintre care 48 de mijloace de transport în comun, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 88 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.000 de lei.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să respecte modul de organizare al evenimentelor şi numărul de persoane permis de normele legale, să nu se expună la riscuri.

De asemenea, recomandăm cetăţenilor să poarte masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu.

Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.

Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți sa conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Exit mobile version