La acest sfârșit de săptămână, polițiștii teleormăneni au acționat la nivelul județului pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 196 de sancțiuni contravenționale în valoare de 110 210 lei, au reținut 20 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 483 de persoane, verificate 309 de autovehicule, au fost efectuate 157 de testări pentru alcool și 13 testări drugtest.
Dintre acestea, 10 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Astfel:
La data de 25 august, în jurul orelor 21.33, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au depistat un bărbat de 28 de ani, din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
La data de 25 august, în jurul orelor 11.30, polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Smârdioasa au depistat un bărbat de 43 de ani, din comuna Izvoarele, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 506 B, în comuna Izvoarele, județul Teleorman, având dreptul de a conduce suspendat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
La data de 27 august, în jurul orelor 10.00, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au depistat un bărbat de 48 de ani, din comuna Peretu județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în comuna Peretu, având dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat” urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
La data de 28 august ,în jurul orelor 00.43, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 27 de ani, din comuna Tudora, județul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Drăgănești Vlașca, județul Teleorman, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și valabilitatea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare era expirată.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.