Site icon Actualitatea de Teleorman

Trafic de droguri în Teleorman! Două persoane au fost arestate preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 31 și 36 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc.

Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada iunie – octombrie 2024, acestea ar fi procurat, deținut și comercializat cantități de drog de risc, canabis, către consumatori din județul Teleorman.

În urma celor 4 percheziții domiciliare efectuate la data de 9 octombrie,  la locuințele persoanelor cercetate, în comuna Salcia, municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman și orașul Bragadiru, județul Ilfov, au fost descoperite și ridicate aproximativ 300 de grame de canabis, obiecte purtând urme de substanță, grindere și cântare electronice, precum și alte mijloace de probă.

La data de 9 octombrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman au dispus reținerea celor două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de risc.

La data de 10 octombrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Teleorman a dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Teleorman și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman.

 

 

Exit mobile version