Începând cu data de 08.02.2021, odată cu reluarea cursurilor în unitățile de învățământ din municipiul Alexandria, Serviciul Comunitar de Transport Public Local de Persoane (S.C.T.P.L.P. ) va asigura transportul GRATUIT tuturor elevilor cu domiciliul în municipiul Alexandria precum și al elevilor care locuiesc în cartierul cu locuințe temporare modulare.
Pentru aceasta, conform H.G. nr. 435/2020 privind aprobarea procedurii de decontare a cheltuielilor de transport al elevilor, precum și pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 42/2017, elevii trebuie să prezinte carnetul de elev, emis de unitatea de învățământ vizat prin ștampilă pentru anul în curs, la toneta de la stația PARC în vederea eliberării abonamentelor de călătorie lunare.
Program de funcționare tonetă parc: 08.02.2021 – 15.02.2021;
Interval orar: 11:00 – 16:00.
Totodată menționăm faptul că mijloacele de transport puse la dispoziția elevilor vor fi dezinfectate permanent, prin acțiuni de curăţare şi de igienizare după fiecare cursă efectuată, transportul elevilor realizându-se în condiții de siguranță și igienă corespunzătoare. Toate dispenserele existente în mijloacele de transport, montate pentru a fi puse la dispoziția elevilor, vor fi verificate permanent pentru realimentarea acestora cu soluție dezinfectantă în vederea combaterii și prevenirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.