Polițiștii teleormăneni acționează permanent pentru depistarea persoanelor care conduc autoturisme pe drumurile publice aflându-se sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În primele trei luni ale acestui an, polițiștii teleormăneni au constatat nu mai puțin de 65 de infracțiuni de conducere sub influența alcoolului și au aplicat peste 75 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute 129 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Doar în ultimele 72 de ore, la nivelul județului au fost înregistrate trei dosare penale, în cazul a trei conducători auto, bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, fiind înregistrate valori de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat (Islaz), 0,60 mg/l (Roșiori de Vede) și 0,81 mg/l (Ciolănești).
Vă reamintim că, potrivit Codului penal “ART. 336 alin. (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
(3) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în proces de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. ( RA: art. 87 alin 1 – 4, și art. 90 din OUG nr 195/2002).”