Site icon Actualitatea de Teleorman

Ultimele pregătiri la Spitalul Videle pentru primirea pacienților cu COVID-19

Cu toată opozitia manifestată de edilul orașului Videle, Nicolae Bădănoiu, față de decizia autorităților de a transforma spitalului orășenesc în unitate suport COVID-19, pregătirile pentru primirea  pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2 sunt pe final. În aceste zile se lucrează la noile circuite și potrivit epidemiologului spitalului această procedură va fi finalizată vineri, urmând ca de luni să fie internați primii pacienți.

Până atunci, singura unitate medicală care tratează exclusiv persoane infectate cu virusul SARS- CoV-2 rămâne Spitalul Caritas, suprasolicitat din cauza numărului mare de pacienți. Astăzi, la Spitalul Caritas Roșiori de Vede erau internate 184 de persoane dintre care 10 la terapie intensivă, capacitatea maxima a spitalului fiind de 200 locuri, iar ocuparea integrală ar face imposibilă aplicarea măsurilor de distanțare.

Potrivit ultimelor date oficiale, numărul persoanele infectate cu virusul SARS- CoV-2 a ajuns astăzi la 71, comparativ cu ziua precedentă când s-au înregistrat 19 cazuri noi în județul Teleorman.

Exit mobile version