Pasiunea colegului nostru, Dan, a scos la suprafață o adevărată descoperire arheologică.
Dan, alături de un alt prieten, au pornit într-o nouă aventură de descoperire a dovezilor istoriei ce zac îngropate în pământ de mii de ani.
Pe câmpurile Teleormanului, au început căutarea. După aproximativ două ore, semnalul transmis de detectorul său anunța un obiect valoros.
Dan lasă din mână unealta si începe să sape. La aproximativ 25 de centimetri, într-un bulgăre de pământ, a descoperit două obiecte ce nu păreau a fi din lumea noastră.
La marginea unei culturi de grâu, erau ascunse în bulgarele de țărână, exact ca într-o capsulă a timpului, trei vârfuri de lance, care datează din Epoca Bronzului Mijlociu, secolele XVII-XVI înainte de Hristos, adică de acum mai bine de 3700 de ani.
„A fost o întâmplare extrem de fericită pentru mine. Am avut rara șansă de a scoate la suprafață o parte din istoria mai puțin știută a lumii.” – ne spune Dan
După această impresionată descoperire, Dan a predat valoroasa moștenire către Muzeul Județean Teleorman, autoritatea care a certificat perioada de proveniență a celor două vârfuri de lance. Tot reprezentanții Muzeului spun că aceste vârfuri de lance erau considerate comori și aveau o semnificație culturală și socială deosebită.
De acum înainte, importanta descoperire arheologică va rămâne în patrimoniul Muzeului și, alături de ea, va sta și numele colegului nostru, cel care a redat lumii o parte a istorie de acum aproape 4 milenii.