Încă o tragedie s-a produs în această dimineață pe DE 70, în localitatea Drăgănești Vlașca. Un autoturism în care se aflau cinci persoane a fost acrosat de un microbuz al cărui șofer nu s-a asigurat înainte de a vira stânga. În urma impactului, autoturismul a părasit partea carosabila și s-a izbit violent de un pom de pe marginea drumului. La locul accidentului s-au deplasat pompierii militari cu o autospeciala de stingere, o descarcerare, un SMURD și 5 echipaje de la SAJ Teleorman.
Șoferul autoturismului a fost gasit în stop cardiorespirator și a decedat, iar doi dintre pasagerii aflați in autoturism erau prinsi între fiarele mașinii și a fost nevoie de interventia pompierilor, care au folosit accesoriile de descarcerare din dotare pentru a-i scoate din caroseria deformată.
La U.P.U. Alexandria au fost transportate patru victime, trei bărbați și o femeie, conștiente și cooperante, cu diferite traumatisme.
Nu au fost înregistrate victime printre pasagerii microbuzului, iar testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul acestuia nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii evenimentului rutier.
Politistii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, în vederea stabilirii situației de fapt.