Ieri seară, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede – Biroul Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ” conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.