In accidentul rutier ce a avut loc, astăzi, în jurul prânzului, pe raza localitatii Vitanesti, au fost implicate patru masini.
Totul s-a intamplat din cauza unui sofer neatent care nu a observat ca masina din fata a oprit in spatele unui microbuz si a lovit-o in plin.
In urma impactului autoturismul a fost aruncat pe contrasens unde a lovit o alta masina care circula regulamentar.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari cu o descarcerare, o masina de stingere si o ambulanta SMURD.
În urma accidentului au rezultat două victime, conștiente și cooperante, o femeie cu dureri toracice și un bărbat cu atac de panică.
Femeia, în vârsta de 32 de ani, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital. Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului si a refuzat transportul la spital.
După asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.
Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers intre localitatile Vitanesti si Vaceni. Zona este deja renumita pentru numarul mare de accidente rutiere, unele foarte grave.