Veronica Mitran revine în atenția publică din poziția de prefect al județului Teleorman, dar și ca lider politic al Filialei PNL. Despre activitatea sa din ultimele luni, dar și despre ce și-a propus să facă în viitor am aflat chiar de la Vera Mitran, într-un scurt interviu acordat publicației noastre.
1. R. Ocupați, de câteva luni, o funcție de mare răspundere, cea de prefect al județului Teleorman. Care au fost cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat de la preluarea funcției?
V.M. Este o funcție de mare răspundere dar și de mare onoare, în care sper să âmi fac treaba foarte bine până la sfârșitul mandatului. Provocarea cea mai mare a fost organizarea alegerilor, care știți că a avut un număr de 5 buletine întrucât au fost și europarlamentarele. Au fost foarte multe lucruri de organizat în acea perioadă și a culminat cu predarea buletinelor la judecătorii și emiterea certificatelor, activități care au mers pana la data de 02.07.2024.
2. R. Care este relația cu colegii din coaliție, la nivel local?
V.M. Lucrăm bine instituțional pentru binele cetățenilor și al județului nostru.
3. R. Ca prefect, ce priorități v-ați stabilit pentru perioada următoare, una destul de intensa cu încă 3 tururi de alegeri până la sfârșitul anului?
V.M. Ca priorități am în special în aceasta perioadă comisiile pentru agricultură, întâlnirile cu APIA, constatările de calamitate. Peste toate acestea se suprapun treburile instituției de zi cu zi, cu petiții, audiențe, coduri de caniculă, ploi, vijelii și orice alte situații care apar neprevăzut, ca diversele focare la ovine și bovine unde DSV ia măsuri imediate și de eradicare, tocmai pentru protejarea maximă a populației.
4. R. Pe lângă funcția publică, aveți și una politică în conducerea Filialei PNL Teleorman. Cum stabiliți un echilibru între cele două poziții oficiale destul de diferite ca abordare, obiective, atribuții și nivel de responsabilitate?
V.M. Ca membru al PNL Teleorman, nu pot decât să mă alătur colegilor mei la întâlnirile lunare în care există dialog maxim și intenția de dezvoltare a județului, iar aceastea nu contravin funcției mele de prefect .
5. R. V-ați gândit să candidați la alegerile parlamentare? Dar la alegerile interne din partid?
V.M. Este prematur să mă gândesc la așa ceva acum, întrucât eu am mers pe ideea că voi ajuta susținând din poziția de prefect alegerile pentru întreg județul, ca acestea să se desfășoare și în tururile ce vin în noiembrie, respectiv decembrie, în condiții de normalitate și legalitate maxime.
Vă mulțumim și vă dorim succes!