Dragi teleormăneni,
În ultimele două zile, au avut loc două evenimente importante pentru Partidul National Liberal, la care am participat împreună cu colegii din Teleorman.
Liga Aleșilor Locali și Consiliul Național al PNL s-au desfășurat joi și vineri, iar rezultatul a fost pe măsură. Am stabilit împreună obiectivele liberale în perioada următoare și s-au discutat problemele administrației publice locale.
Din punctul meu de vedere, performanța unităților administrativ teritoriale este esențială. Administratia publică locală este prezentă permanent la „firul ierbii”, este în contact direct cu cetățenii și ne reprezintă pe noi toți.
Eu, în calitate de senator, mă voi implica în continuare pentru a le sprijini proiectele promise în campania electorală, pentru care oamenii ne-au ales cu încredere, iar decidenții locali trebuie să se implice în realizarea și implementarea acestora cu toate resursele de care dispun. Scopul nostru comun este câștigarea alegerilor în anul 2024, iar pentru îndeplinirea acestui obiectiv singura cale este să le arătăm cetățenilor că ne-am ținut de cuvânt.
În cadrul Consiliului Național al PNL, împreuna cu cei aproape 1000 de colegi liberali din toata țara, am participat la alegerile pentru funcțiile de secretar general, prim-vicepresedintele în domeniul strategiilor politice și prim-vicepreședintele în domeniul apărării și siguranței naționale.
Colegii aleși în funcțiile menționate sunt Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, care va îndeplini funcția de secretar general al PNL, europarlamentarul Dan Motreanu va fi prim-vicepreședinte în domeniul strategiilor politice și parlamentarul Virgil Guran, care va îndeplini funcția de vicepreședinte în domeniul apărării și siguranței naționale.Le urez succes colegilor aleși și am convingerea că împreună vom reuși să demonstrăm că Partidul Național Liberal este puternic și va face performanță.
Eugen Pirvulescu, președinte PNL Teleorman