vineri, 29 septembrie 2023
  • Despre noi
  • Publicitate
  • Contact
Actualitatea de Teleorman
  • Actualitate
  • Administraţie
  • Eveniment
  • Politică
  • Social
  • Video
15 °c
Alexandria
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Acasă Educatie

Noile legi ale Educației pot schimba din temelii învățământul din România

Comunicat de presă

Ciofalcă Roxana de Ciofalcă Roxana
5 august 2022
în Educatie
0
Noile legi ale Educației pot schimba din temelii învățământul din România
0
Distribuiri
19
Afișări
Share on FacebookShare on Twitter

Propunerile din Legea Educației sunt rezultatul celei mai ample consultări naționale din domeniu și reprezintă fundația primei reforme autentice a sistemului educațional din România.

Peste 10.000 de specialiști au lucrat în ultimii ani pentru a crea un cadru menit să ducă educația din România la un nou nivel – mai eficientă, mai accesibilă, mai flexibilă, mai incluzivă, mai bine pliată pe cerințele pieței, dar și pe nevoile elevilor, studenților, ale părinților și profesorilor. Iar România are nevoie ACUM de reforma sistemului de educație. Există șansa de a reconstrui pe principii solide, sănătoase, în acord cu problemele și nevoile celor direct implicați, în acord cu vremurile pe care le trăim, în acord cu nevoia României de a avea generații de tineri bine pregătiți.

Postăriasemănatoare

O singură medie de 10 și 176 de absenți în Teleorman, la Evaluarea Națională

O singură medie de 10 și 176 de absenți în Teleorman, la Evaluarea Națională

29 iunie 2023
Prima mobilitate de elevi în cadrul acreditării Erasmus la Școala Zaharia Stancu

Prima mobilitate de elevi în cadrul acreditării Erasmus la Școala Zaharia Stancu

18 iunie 2023

Potrivit propunerilor, Educația va primi 15% din bugetul general consolidat. Se va acorda o atenție burselor sociale și de merit. Pe componenta socială, se vor crea programe speciale pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar. Principiul este simplu: fiecare elev trebuie să aibă asigurat dreptul la educație, indiferent din ce mediu provine. Urmărirea traseului și a progresului unui elev vor fi mai ușor de făcut prin apariția portofoliului personal educațional. Acesta va începe de la grupa mijlocie din grădiniță și va fi folosit pentru a se vedea orientarea pe viitor a elevului, dar și care au fost problemele, provocările ori performanțele. La finalul gimnaziului, consilierul școlar și dirigentele vor emite părinților o recomandare care va avea în vedere opțiunile educaționale și profesionale ulterioare. Această recomandare va avea un caracter orientativ (nu unul obligatoriu). Ea va fi întocmită prin consultarea profesorilor de la clasă, a fișei matricole și a unei evaluări specifice.

Totodată, potrivit legii, profesorii vor avea un grad mai mare de autonomie în predare, pentru că își cunosc cel mai bine elevii, aptitudinile și nevoile acestora. Viitoarele cadre didactice vor da un examen la finalul stagiaturii și apoi vor putea susține concursul național pentru titularizare. Există în proiectul de lege o îmbunătățire clară. Profesorul debutant va avea un salariu egal cu cel mediu brut pe economie. Prin urmare, putem vorbi despre un salariu care se poate apropia de 4. 000 RON. O atenție sporită va fi acordată Centrului Național pentru Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică, ce va asigura continuarea formării profesorilor și a creșterii calității în actul educației. Astfel, aptitudinile profesorilor vor putea fi actualizate cu cerințele momentului.

O temă care a generat dezbateri este a titlurilor academice. În noua lege, plagiatul se sancționează cu retragerea titlului de doctor și sunt prevăzute mecanisme mai eficiente pentru identificarea abaterilor din doctorate. Iar regula generală este aceasta: etica și integritatea sunt priorități. La capitolul verificarea doctoratelor, schimbarea majoră este următoarea: se va înființa Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare (CNETU), ca instanță supremă academică pentru verdicte în materie de abatere de la etica acordării de titluri. Concret, eventualele plagiate nu vor mai fi verificate de către CNADTCU, ci de către această comisie, dar după universitatea care a acordat titlul de doctor.

După constatarea plagiatului de către Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare, Ministerul va avea obligația să formuleze acțiune în instanță pentru anularea ordinului prin care s-a acordat titlul de doctor. Explicația este una simplă: instituțiile de învățământ superior au solicitat în repetate rânduri modificarea legislației în sensul asumării de către universități a acordării titlurilor de doctor, în acord cu responsabilitatea universităților în formarea la nivel de Licență/Master/Doctorat, precum și în acord cu practicile internaționale.

Legea Educației prevede și reducerea abandonului universitar prin instituirea unui program naţional de prevenire: Programul Naţional de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU). Va exista și programul ”A doua şansă”, dar și implicarea cadrelor didactice, astfel încât studenții să nu abandoneze cursurile. Conform Ministerului Educaţiei, (PNRAU) ar urma să beneficieze de o finanţare anuală de 200 de milioane de lei.

Dar nu putem vorbi despre reforma învățământului superior fără o reformă a funcțiilor din acest domeniu. Astfel, potrivit noilor prevederi, mandatul de rector va fi de 5 ani, cu o limită de mandate asumată de fiecare universitate. Principiul autonomiei universitare manifestat în spiritul libertății academice trebuie să garanteze comunității universitare dreptul de a–și alege rectorul. Nicio altă funcție de conducere aleasă din universități nu are o limită de mandate prevăzută în lege. Nici președintele senatului universitar, nici prorectorii, nici decani, nici prodecanii, nici directorii de departament, nici membrii senatului universitar nu au un număr limitat de mandate.

Așadar, există suficiente modificări în proiectul propus, atât pentru mediul preuniversitar, cât și pentru mediul universitar, care pot duce Educația din România la standarde foarte înalte!

PNL Teleorman

Cuvinte cheie: educatieinvatamantlege
Articolul anterior

Arestat preventiv pentru tâlhărie

Articolul următor

În comuna Botoroaga a început selectarea la sursă a deșeurilor biodegradabile.

Articolul următor
În comuna Botoroaga a început selectarea la sursă a deșeurilor biodegradabile.

În comuna Botoroaga a început selectarea la sursă a deșeurilor biodegradabile.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ştiri recomandate

Spitalul Caritas

Sute de pacienți tratați de COVID-19 la Spitalul Caritas Roșiori de Vede

3 ani în urmă
Acțiune pentru descurajarea transportului ilegal de persoane, la Alexandria

Acțiune pentru descurajarea transportului ilegal de persoane, la Alexandria

3 ani în urmă
Tânăr din Roșiori de Vede, depistat de polițiști în timp ce conducea sub influența drogurilor

Tânăr din Roșiori de Vede, depistat de polițiști în timp ce conducea sub influența drogurilor

1 an în urmă
Cercetați pentru furt de bani și bijuterii. 9 persoane au fost arestate

Cercetați pentru furt de bani și bijuterii. 9 persoane au fost arestate

3 ani în urmă

Urmează-ne

  • 4k Fans
  • 8 Subscribers

Căutaţi pe categorii

  • Actualitate
  • Administraţie
  • Articole partener
  • Educatie
  • Eveniment
  • Fără categorie
  • Naţional
  • Politică
  • Social
  • Sport
  • Video
ADVERTISEMENT

Răsfoiește după subiecte

accident accident rutier Actiune alcool Alexandria anaf arest campanie circulatie concurs control copii deputat deseuri dosar penal E70 educatie elevi finantare fonduri guvern incendiu interventie investitii Jandarmi manastire maslu masuri Mesaj PNL politie pompieri program proiect Rosiori de Vede Rutier scoli senator smurd spital Teleorman trafic vaccinare victima victime

Ştiri populare

  • S-a deschis FUNSHOP PARK, cel mai mare centru comercial din Roșiori de Vede

    S-a deschis FUNSHOP PARK, cel mai mare centru comercial din Roșiori de Vede

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Se extinde rețeaua magazinelor de tip discount în Roșiori de Vede

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • SAJ Teleorman este în doliu. Asistentul medical Alin Olteanu a murit în această dimineață

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • E nuntă în cartier! Să fie veselie, dar nu pentru toată lumea. ( VIDEO)

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • La Roșiori de Vede a fost angajat un medic diabetolog pentru Ambulatoriul integrat al Spitalului Caritas

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
Actualitatea de Teleorman

Sursa independentă de ştiri conectată la realitatea locală.

Urmăriți-ne pe social media:

Recent actualizate

  • Un jandarm a descoperit în Teleorman o unealtă confecționata în anul 1500 înainte de Hristos
  • Accident rutier pe DJ 504! Șoferul unui autoturism a ajuns la spital!
  • 12 incendii de vegetație într-o singură zi! ISU Teleorman face apel la responsabilitate și implicare civică

Categorii

  • Actualitate
  • Administraţie
  • Articole partener
  • Educatie
  • Eveniment
  • Fără categorie
  • Naţional
  • Politică
  • Social
  • Sport
  • Video

Știri recente

Un jandarm a descoperit în Teleorman o unealtă confecționata în anul 1500 înainte de Hristos

Un jandarm a descoperit în Teleorman o unealtă confecționata în anul 1500 înainte de Hristos

28 septembrie 2023
Accident rutier pe DJ 504! Șoferul unui autoturism a ajuns la spital!

Accident rutier pe DJ 504! Șoferul unui autoturism a ajuns la spital!

26 septembrie 2023
  • Despre noi
  • Publicitate
  • Contact

© 2020 actualitateadeteleorman.ro - Toate drepturile rezervate.

Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Administraţie
  • Actualitate
  • Eveniment
  • Politică
  • Social
  • Video

© 2020 actualitateadeteleorman.ro - Toate drepturile rezervate.

Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, vă dați consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor. Confidențialitate și politica de cookie-uri.